Țărani cu TikTok și ipocrizie digitală
România de azi e o țară în care am păstrat esența rurală, dar i-am pus filtru digital. Nu mai suntem niște țărani, suntem niște țărani cu smartphone, cu Instagram, cu festivaluri sponsorizate de primării falimentare și cu o rușine adânc înrădăcinată de a spune „eu muncesc și creez ceva durabil”.
„Țăranul n-a pierdut decât pământul. Cealaltă pierdere e mai mare: și-a pierdut rostul.”
– Dinu Săraru, Niște țărani
Astăzi, și orașeanul și-a pierdut rostul. Trăiește pentru distracție, votează pentru promisiuni și disprețuiește tot ce înseamnă construcție reală.
Caragiale fuge, iar noi îi facem cu mâna din club
Ion Luca Caragiale nu a plecat din România de frica cenzurii sau din motive politice. A fugit de prostie și ipocrizie. A fugit de oamenii care îl aplaudau pe scenă și îl denigrau în culise. A fugit de gargară, de prefăcătorie, de sistemul care ridica nulități în funcții și batjocorea meritul.
„Mi-e silă. De tot. De gazetărie, de literatură, de politică, de lume. Nu mai pot trăi printre ai mei.”
– I.L. Caragiale, scrisoare din Berlin
Dacă ar vedea azi România, ar fugi direct în Groenlanda.
România: țara în care cine muncește e luat de fraier
Ne place să spunem că „suntem o națiune creativă”. Adevărul e că suntem o națiune care disprețuiește munca cinstită. Oricine ridică o firmă e suspectat. Oricine vorbește despre patriotism economic e ridiculizat. Iar când cineva propune un plan coerent de dezvoltare, publicul zice: „Mai lasă-ne, frate, cu cifrele tale!”
„În țara noastră, lucrurile se petrec altfel decât în alte părți. Aici, cel cinstit e considerat prost, iar cel hoț – descurcăreț.”
– Caragiale
Distracția ca formă de guvernare
Guvernanții au înțeles: cu pâine nu ne ții ocupați, dar cu circ, da. De la Neversea la SAGA, de la „Zilele Orașului” la petrecerile din Piața Victoriei, România se transformă într-un imens bâlci al vanităților în care nu se mai construiește nimic, dar se bea mult și se filmează tot.
Primarii nu mai vor spitale. Vor scene. Nu mai contează canalizarea – contează sonorizarea.
Săraru despre țăranul pierdut, noi despre fabricile închise
Dinu Săraru scria în Niște țărani:
„Au distrus ceea ce nu le aparținea, fără să pună nimic în loc. Și când și-au dat seama că nu mai au ce să distrugă, au început să se distrugă între ei.”
Ce metaforă mai bună pentru România 2025? Economia reală a fost distrusă de importuri ieftine, de legi pentru băieți deștepți, iar acum suntem o societate care-și consumă propria credibilitate, propria viziune, propriul viitor.
România fără rușine de a fura, dar cu rușine de a construi
Ne e rușine să spunem că vrem să creăm locuri de muncă. Ne e rușine să spunem că vrem să muncim. Dar nu ne e rușine să luăm bani de la stat, să pozăm în victime și să cerem „sprijin pentru tineret creativ”.
„Nu e boală mai mare decât prostia satisfăcută.”
– Caragiale
Aceasta e România: o țară cu pălărie mare (pe TikTok) și minte mică (în infrastructură).
O țară care nu construiește viitorul pentru că n-a învățat să-și respecte trecutul
Nici Caragiale, nici Dinu Săraru n-ar fi surprinși. Doar obosiți. Pentru că România nu e o țară săracă. E o țară obosită de efort, dar energică la festivaluri. O țară în care meritul nu e viral, dar prostia e sponsorizată.
Dacă vrem o Românie care să nu mai fugă de sine însăși, trebuie mai întâi să ne recâștigăm rușinea – rușinea de a nu face nimic și mândria de a construi ceva.
Până atunci, să cânte muzica! și să curgă fondurile europene… în boxe.
