Justiția între adevăr, putere și degradare instituțională. În amurgul democrației noastre, Balanța Justiției pare să fi încetat să mai vibreze la greutatea pură a adevărului. În loc de oscilația fină a echității, auzim astăzi scârțâitul unei rugini groase, hrănite de decenii de complicități, de numiri politice tactice și de o uitare deliberată a fundamentelor pe care se sprijină un stat de drept. Ceea ce trebuia să reprezinte coloana vertebrală a societății s-a metamorfozat, printr-o alchimie insidioasă a intereselor, într-o trestie flexibilă, gata să se plece servil în direcția din care bate vântul puterii de moment.
Justiția și balansul pierdut al adevărului
Dacă ne întoarcem privirea spre rădăcinile civilizației europene, spre momentul în care Demos (poporul) și Kratos (puterea) s-au unit pentru a naște speranța numită democrație, regăsim o imagine de o simplitate sacră. În Agora, ideea de justiție era sinonimă cu „Isonomia” – egalitatea absolută în fața legii. Nu conta dacă sub robă se afla un strateg victorios sau un simplu cetățean; legea era un tăiș unic, o măsură care nu accepta excepții de rang sau avere. Atunci, cetatea se sprijinea pe certitudinea că nimeni, nici măcar cei care dețineau frâiele puterii, nu era mai presus de norma scrisă. Justiția nu era un privilegiu de castă, ci un bun comun, esențial supraviețuirii colective.
Justiția ca fundament al egalității în fața legii
Astăzi, însă, acea strălucire s-a stins sub un strat gros de oxid politic. Justiția română riscă să nu mai fie percepută ca o instanță independentă, ci ca un partener silențios al celor care au învățat să manipuleze valorile fundamentale ale societății. Această rugină nu este rodul vechimii, ci al trădării principiilor. Ea roade pârghiile de control și transformă actul de justiție într-o scenografie de fațadă, unde valorile morale sunt tratate drept obstacole procedurale, iar cinismul este ridicat la rang de virtute strategică. Justiția a încetat să mai fie o busolă morală, devenind, în mod tragic, o marfă negociabilă în spatele ușilor închise.
Justiția sub presiunea intereselor de putere
Asistăm la o fractură societală profundă, unde legea pare să fi căpătat două fețe, asemenea unui Ianus malefic. Cetățeanului de rând i se recită zilnic litania respectului necondiționat față de normă; i se cere integritate, i se impun taxe și i se aplică sancțiuni implacabile pentru erori minore. Pentru acesta, maxima „Dura lex, sed lex” rămâne o realitate zdrobitoare. În oglindă, pentru cei puternici și influenți, legea a devenit un material textil care se poate cumpăra și ajusta la comandă. Vedem proliferarea legilor „cu dedicație”, croite special pentru a acoperi carențe de caracter sau pentru a valida interese de grup care sfidează binele comun. Bogăția și conexiunile politice nu mai cumpără doar lux, ci cumpără o formă de imunitate de facto care erodează încrederea în instituții.
Justiția cu două măsuri: cetățeanul și elita
În acest peisaj al degradării instituționale, rolul Curții Constituționale a suferit o deviere alarmantă. Departe de a mai fi doar gardianul legii fundamentale, instituția este tot mai des percepută ca un departament de „retușuri finale” pentru puterea politică. Ea oferă acea necesară spoială de constituționalitate unor acte care, în esența lor, violează spiritul democrației. Când o instanță de asemenea rang devine o anexă a intereselor partinice, ea încetează să mai protejeze cetățeanul de abuzurile statului, devenind scutul care protejează sistemul de rigorile legii.
Când justiția devine negociabilă
Am ajuns în punctul critic în care o elită auto-instalatǎ se consideră, cu o aroganță sfidătoare, mai presus de normele pe care restul societății este obligat să le urmeze. Justiția se împarte astăzi cu o discreție de farmacist: miligrame de dreptate pentru mulțime și doze masive de clemență pentru cei privilegiați. Însă, atunci când cetățeanul observă că balanța este măsluită, însăși fundamentul statului se prăbușește. Fără o justiție oarbă la ranguri și funcții, democrația nu este decât o tiranie fardată, un stat-simulacru în care Constituția rămâne o simplă coală de hârtie folosită pentru a ambala interesele celor care au înțeles că, în România actuală, dreptatea nu se împarte, ci se negociază.
DЯΛGOȘ — 9.02.2026
Leave a Reply