România a conectat la rețea, la 1 octombrie 2026, prima fază a parcului eolian VIFOR din județul Buzău: 30 de turbine Vestas, câte 6,4 MW fiecare, adică 192 MW instalați între Costești, Gherăseni, Smeeni, Pogoanele, Luciu, Țintești și Cilibia. Este cea mai mare capacitate eoliană nouă pusă în funcțiune în țară în ultimul deceniu, potrivit dezvoltatorului Rezolv Energy, iar miza nu este doar fotografia cu elicele ridicate peste câmp. Proiectul intră într-un sistem care, la 1 aprilie, avea 3.138 MW eolieni. Prin urmare, faza inaugurată adaugă aproximativ 6,1% peste acel reper, calcul CBCRO News pe baza datelor Transelectrica.
La capacitatea finală anunțată pentru jumătatea anului 2027, VIFOR ar urma să ajungă la 461 MW. Raportat la aceeași bază oficială din aprilie, întregul proiect ar echivala cu aproape 14,7% din parcul eolian existent atunci. Comparația nu înseamnă însă că România primește instantaneu aceeași cantitate de electricitate în fiecare oră. Megawatul instalat arată puterea maximă posibilă; producția reală depinde de vânt, mentenanță, rețea și de momentele în care energia poate fi vândută ori stocată.
Treizeci de turbine și factura flexibilității
Fiecare turbină are un turn de 166 de metri și un rotor cu diametrul de 162 de metri. Prima fază a beneficiat de finanțare de până la 291 de milioane de euro, iar pentru a doua sunt anunțate facilități suplimentare de până la 331 de milioane. Împărțirea simplă arată circa 1,52 milioane de euro finanțare pe MW în prima etapă și aproximativ 1,35 milioane pe MW pentru cele 622 de milioane raportate la proiectul complet. Acestea sunt rapoarte de finanțare, nu costuri finale auditate: liniile de credit pot include condiții, rezerve și sume neutilizate, iar articolul nu le transformă în preț definitiv al construcției.
Compania spune că, odată complet operațional, VIFOR va produce suficient pentru peste 270.000 de gospodării și va evita anual aproximativ 540.000 de tone echivalent CO₂. Aceste două estimări apar în comunicatul dezvoltatorului și trebuie citite ca proiecții, nu ca măsurători după un an de funcționare. Mai concrete sunt cele șase contracte corporative pe termen lung — cu T-Mobile Czech Republic, Slovak Telekom, CE Colo Czech Republic, Bekaert, A2A și Etem Gestamp — care însumează peste 350 GWh de energie pe an și oferă proiectului cumpărători înainte ca toate turbinele să fie gata.
România nu duce lipsă doar de megawați, ci de ore potrivite
Directorul general Rezolv Energy, Alastair Hammond, a declarat pentru Reuters că proiectul are deja în plan o baterie mare până la sfârșitul lui 2027 și că este analizată și instalarea de panouri fotovoltaice în aceeași zonă. Logica este simplă: vântul poate produce noaptea sau într-o oră cu preț foarte mic, soarele produce ziua, iar bateria mută o parte din energie spre orele de vârf. Fără această flexibilitate, încă 192 MW pot ajuta mult când bate vântul și aproape deloc într-o seară rece și calmă.
Raportul Transelectrica pentru primul trimestru arăta 599 MW de instalații de stocare, cu o capacitate energetică de 1.129,7 MWh, la 1 aprilie 2026. În același document, importurile fizice au fost de 2,99 TWh în primele trei luni, față de 3,13 TWh în perioada similară din 2025, iar exporturile au crescut de la 1,79 la 2,78 TWh. România nu este pur și simplu importator sau exportator: schimbă energie în ambele sensuri, în funcție de producție, consum, preț și siguranța sistemului. Tocmai de aceea o turbină nouă nu închide singură cablul de import, iar o baterie nu produce energie; ea cumpără timp.
Ce se confirmă și ce rămâne promisiune
Este confirmat că faza de 192 MW a fost pusă în funcțiune și livrează energie în rețea. Sunt confirmate configurația de 30 de turbine și ținta totală de 461 MW. Planul bateriei are un termen declarat de CEO, dar sursele consultate nu oferă încă puterea în MW, durata în MWh, valoarea investiției sau autorizația finală. Componenta solară este, deocamdată, o posibilitate analizată. A le prezenta astăzi ca instalații construite ar fi reclamă, nu presă.
România are nevoie de capacitate nouă, dar adevăratul examen vine după panglică: câți MWh intră efectiv în rețea, la ce preț, câte ore poate bateria să acopere și cât din investiția finanțată se vede în reducerea importurilor scumpe. Până atunci, VIFOR este o veste bună, măsurabilă în 192 MW. Nu este încă miracolul de 24 de ore pe zi pe care îl sugerează orice discurs grăbit despre independență energetică.