Dosarul aflat pe rolul Tribunalului București, în care este vizat Călin Georgescu, a ajuns într-un punct de cotitură care transcende simpla procedură penală, devenind un barometru al sănătății democrației românești. Decizia instanței de a se pronunța printr-un complet de divergență nu este doar o rară curiozitate juridică în etapa camerei preliminare, ci reprezintă o victorie morală pentru cetățeanul de rând care privește, adesea cu scepticism, către imparțialitatea actului de justiție.
Până recent, s-a putut observa o tendință de respingere cvasi-automată, „pe bandă rulantă”, a cererilor și excepțiilor ridicate de Călin Georgescu. Însă, apariția divergenței între cei doi judecători inițiali — unul optând pentru începerea judecății, iar celălalt pentru restituirea dosarului la Parchet în vederea reanalizării probatoriului — demonstrează că „monolitul” acuzării a început să prezinte fisuri. Pentru opinia publică, faptul că cel puțin un magistrat a fost „pus pe gânduri” de argumentele apărării sau de fragilitatea probelor instrumentate de procurori reprezintă confirmarea că spiritul critic încă supraviețuiește sub roba de judecător.
Acest moment de ezitare judiciară nu survine într-un vid. El este dublat de un context extern extrem de tensionat, marcat recent de raportul Congresului american privind procesele electorale și riscurile de fraudare sau interferență. În timp ce pe plan intern se discută despre legalitatea unor acțiuni, pe plan internațional se pune tot mai des întrebarea dacă mecanismele statului sunt folosite pentru a proteja procesul democratic sau pentru a elimina competitori incomozi sub paravanul legii. Raportul de peste ocean subliniază importanța transparenței absolute, o transparență pe care judecătorul care a votat pentru retrimiterea dosarului la Parchet pare să o solicite implicit prin cererea de reanalizare a probelor.
Mâine, un al treilea judecător va intra în complet pentru a tranșa această divergență. Pronosticul într-un astfel de caz este delicat, dar indiciile înclină spre o soluție de prudență instituțională. Având în vedere miza politică uriașă și precedentul periculos pe care l-ar crea o trimitere în judecată bazată pe un probatoriu contestat chiar din interiorul sistemului, există șanse reale ca magistratul de divergență să încline balanța către admiterea cererii de restituire la Parchet.
O astfel de decizie nu ar însemna neapărat o achitare de facto, ci o formă de „igienă juridică”. Ar fi un semnal că justiția nu acceptă să fie transformată într-o anexă rapidă a unor interese de moment, ci insistă ca acuzațiile să fie blindate cu probe irefutabile, nu cu deducții subiective. Indiferent de rezultatul de mâine, simpla existență a acestui blocaj este un semn că, într-o justiție adesea percepută ca fiind „ruginită”, mai există resorturi care pot opri mecanismul atunci când acesta tinde să funcționeze discreționar. Cetățeanul de rând are, astfel, confirmarea că lupta pentru valorile democratice și pentru o justiție egală nu este încă pierdută.
DЯΛGOȘ 8.02.2026
Leave a Reply