Noaptea de 7 spre 8 septembrie 2019 nu a început ca o tragedie. În satul Gulia, la marginea Bucureștiului, focul grătarului ardea liniștit, paharele se ciocneau, iar oamenii povesteau ca în orice seară de weekend. Martorii aveau să spună mai târziu că Mario Iorgulescu, atunci în vârstă de 24 de ani, juca poker și bea vin, fără să pară că îl apasă ceva. Nicio cameră de filmat, nicio sirenă, nimic din dramatismul care avea să vină mai târziu.
În jurul orei 23:00, o convorbire telefonică tensionată i-ar fi schimbat starea. Prietena lui se afla într-un club din Herăstrău, iar reproșurile au continuat ore bune. Spre dimineață, în jurul orei 03:00, Mario s-a urcat la volanul unui Aston Martin achiziționat recent și a plecat spre București. Drumul era aproape gol, iar ancheta avea să arate mai târziu că viteza a ajuns la aproximativ 143 km/h, cu accelerația apăsată complet.
Pe Șoseaua Chitilei, în câteva secunde, totul s-a terminat pentru Daniel Vicol. Avea tot 24 de ani, o familie și doi copii care îl așteptau acasă. Impactul frontal i-a fost fatal. Restul sunt pagini de dosar, expertize și declarații, dar pentru familia lui există doar o singură realitate: un tată care nu s-a mai întors.
Momentul care a aprins suspiciunile
După accident, Mario Iorgulescu a fost transportat la Spitalul Elias și operat. Câteva zile mai târziu, a urmat transferul în Italia, la o clinică din Milano. Oficial, decizia a fost justificată medical. Pentru mulți români însă, imaginea unui avion închiriat a devenit prima fisură în încredere. Nu pentru că oamenii ar fi știut detalii medicale, ci pentru că diferența dintre viața unui om obișnuit și posibilitățile unei familii influente părea prea mare ca să nu nască întrebări.
De atunci, dosarul nu a mai fost doar despre un accident rutier. A devenit un simbol al percepției că justiția se vede diferit din interiorul sistemului față de felul în care o simt oamenii de pe stradă.
Condamnări care au schimbat percepția publică
În februarie 2023, Tribunalul București a pronunțat o condamnare de peste 15 ani pentru omor. Pentru o clipă, discuțiile aprinse din spațiul public s-au domolit. Mulți au spus că legea a vorbit clar. Apoi au urmat apelurile, schimbarea încadrării juridice și reducerea pedepsei. Omorul a devenit ucidere din culpă, iar anii au scăzut până la 8.
Inculpatul Iorgulescu Gino Mario reprezintă un real pericol pentru societate, care nu poate fi înlăturat decât prin aplicarea unei pedepse privative de libertate și dozarea corespunzătoare a acesteia într-un cuantum care să-l împiedice să-și reia activitatea infracțională și care, în egală măsură, să fie aptă să asigure atât constrângerea, cât și reeducarea inculpatului, și în contextul în care inculpatul a dovedit o lipsă de asumare a faptelor comise, relevată de conduita procesuală necorespunzătoare a inculpatului Iorgulescu Gino Mario, care după ce a părăsit teritoriul României a refuzat să se prezinte în fața organelor judiciare” – Hotărârea 1665/2024 a Curții de Apel București.
Pentru juriști, fiecare etapă are explicații solide și proceduri precise. Pentru oamenii ca mine, Vasile Scornicescu, lucrurile arată mai simplu și mai dureros: aceeași tragedie, dar o pedeapsă care pare să se micșoreze în timp ce familia victimei rămâne blocată în ziua înmormântării.
Italia, rapoarte medicale și o poveste care nu se mai termină
Instanțele italiene au respins de mai multe ori extrădarea, invocând motive medicale. Rapoartele descriu dificultăți cognitive și emoționale, în timp ce în spațiul online au apărut imagini și declarații care au stârnit controverse. Adevărul complet rămâne între dosare și percepții, iar fiecare apariție publică a adâncit ruptura dintre ceea ce spun instanțele și ceea ce simt oamenii.
Șapte ani au trecut fără un final definitiv. Pentru familia victimei, timpul nu a adus liniște. Pentru restul societății, cazul a devenit un simbol al întrebărilor fără răspuns.
România care privește și nu mai înțelege
Trăim într-o perioadă în care știrile despre corupție și influență apar zilnic. Poate că sistemul funcționează exact așa cum trebuie, iar fiecare decizie este luată după lege. Dar atunci de ce atât de mulți oameni simt că nu trăiesc în aceeași justiție?
Nu cer milă pentru nimeni și nu dau verdicte. Spun doar ce aud în jurul meu: că oamenii nu mai înțeleg diferența dintre fond, apel și recurs, că simt că legile sunt scrise într-o limbă prea complicată pentru viața lor simplă.
Concluzia unui om obișnuit
Eu sunt Vasile Scornicescu și nu am răspunsuri juridice. Am doar întrebări. Văd o familie care a pierdut un om și văd un dosar care încă se mișcă prin instanțe după aproape șapte ani. Văd televiziuni care vorbesc despre cancan și rețele sociale care caută spectacolul, în timp ce numele celui care a murit se pierde încet în zgomot.
Poate că mâine oricare dintre noi poate fi victima. Poate că oricare dintre noi poate deveni doar o fotografie într-un articol care va fi citit și apoi uitat. Și poate că asta e cea mai grea întrebare: nu cine câștigă sau pierde într-un proces, ci dacă, într-o zi, vom mai avea încredere că dreptatea ajunge la timp pentru toți.
Leave a Reply