18 februarie 2026, New Delhi – În spatele ușilor închise ale diplomației înalte, armele se vând în tăcere. În fața microfoanelor deschise, însă, se pot pierde războaie ideologice. Vizita oficială a președintelui francez Emmanuel Macron în India, menită să fie un triumf al parteneriatului strategic franco-indian, riscă să rămână în istorie nu pentru contractele cu avioane Rafale sau submarine Scorpène, ci pentru un derapaj verbal care trădează o filosofie politică profund îngrijorătoare.
Într-o întâlnire informală cu studenții indieni, încercând să pozeze în liderul global modern, conectat la dilemele generației Z, președintele francez a rostit o frază care a trimis unde de șoc pe rețelele de socializare de pe ambele maluri ale Atlanticului:
„Libertatea de exprimare este o pură prostie (pure bullshit) dacă nimeni nu știe cum ești ghidat prin această așa-zisă libertate, mai ales când ești ghidat de la un discurs de ură la altul.”
Emmanuel Macron
La prima vedere, apărătorii Palatului Élysée s-au grăbit să invoce nuanța. Au arătat cu degetul spre condiționalul „dacă”, argumentând că Macron a dorit doar să critice opacitatea algoritmilor marilor platforme digitale – Meta, X, TikTok – care monetizează indignarea și radicalizarea.
Dar în jurnalismul de calitate și în analiza politică, cuvintele nu pot fi decuplate de esența lor. Folosirea termenului „bullshit” (o pură prostie/tâmpenie) pentru a descrie un drept uman fundamental nu este o simplă stângăcie de exprimare într-o limbă străină. Este o respingere viscerală. Este, în esență, momentul în care masca de catifea a progresismului cade, dezvăluind chipul rigid al unui liberalism autoritar.
Paternalismul de stat: Cine păzește paznicii?
Ceea ce președintele francez a articulat la New Delhi este chintesența „macronismului” târziu: ideea că cetățeanul este prea fragil, prea naiv sau prea influențabil pentru a gestiona libertatea brută. În această paradigmă, libertatea de exprimare nu mai este o valoare intrinsecă, ci devine „valoroasă” doar dacă este filtrată, igienizată și supravegheată de o entitate superioară.
Dar aici intervine capcana logică a discursului prezidențial. Dacă algoritmii corporațiilor sunt periculoși pentru că sunt netransparenți, soluția sugerată de Macron – o „ordine digitală” dictată de stat sau de instituții supranaționale – ridică o întrebare veche de când democrația: Cine definește transparența? Cine scrie dicționarul care separă opinia incomodă de „discursul de ură”? Răspunsul implicit al liderului francez pare a fi: elitele politice. Această viziune transferă monopolul manipulării de la corporațiile tech la stat, sub pretextul nobil al protejării cetățenilor. Nu este o coincidență că, în ultimii ani, Franța a fost vârful de lance în Europa pentru legi care restricționează exprimarea online sub stindardul luptei împotriva „fake news”, un instrument care s-a dovedit adesea a fi o sabie cu două tăișuri, predispusă la cenzură selectivă.
„Masca a căzut”: Ecourile globale ale unei gafe intenționate
Reacția globală nu s-a lăsat așteptată. Pe platforma X, rețeaua vizată indirect de criticile lui Macron, condamnarea a fost unanimă și feroce. Jurnaliști independenți și cetățeni de rând au decodat imediat mesajul printre rânduri.
„Macron lasă masca să cadă. Nu mai încearcă nici măcar să ascundă”, a notat un comentator irlandez, rezumând sentimentul general. Un altul a punctat esența problemei: „Ceea ce vrea să spună cu adevărat este că exprimarea pe care establishment-ul nu o poate controla este o prostie.”
Ironia supremă este locul ales pentru această predică. Să vorbești despre necesitatea „ordinii” și a controlului informațional în India – o țară unde libertatea presei se confruntă cu presiuni sistemice uriașe și unde guvernul utilizează deja concepte similare pentru a reduce la tăcere disidența – demonstrează fie o lipsă de tact diplomatic, fie o aliniere tacită cu liderii iliberali ai lumii. În timp ce critica cenzura algoritmilor corporatiști, Macron a legitimat, fără să vrea, cenzura de stat.
Concluzie: Libertatea nu este un algoritm
Emmanuel Macron a încercat să pozeze în salvatorul democrației în fața tiraniei algoritmilor. În realitate, a demonstrat că împărtășește cu giganții tech aceeași neîncredere profundă în capacitatea individului de a gândi liber.
Libertatea de exprimare nu a fost niciodată o garanție a confortului. Ea include dreptul de a greși, de a ofensa și de a fi expus la discursuri pe care le detestăm. Când un șef de stat o numește „o pură prostie” în absența unui ghidaj oficial, el nu ne apără de ura de pe internet. El ne pregătește, pas cu pas, pentru liniștea absolută și controlată a autoritarismului.
Dragos 24.02.2026
Leave a Reply