2026: între capul de porc și două degete ridicate

Editorial | Bivol Mircea

Franța ardea de nervi. Nu din metaforă, nu dintr-un titlu umflat pentru clickuri. Pe 17 octombrie, în stradă au fost oameni, jandarmi, gaze, tunuri cu apă, furie față de viața care devine tot mai scumpă și față de statul care cere mereu răbdare tocmai de la cei care n-o mai au cu ce plăti.

Într-o filmare care a făcut înconjurul rețelelor, o Panteră Roz — un om într-un costum ridicol, tocmai bun de luat peste picior de profesioniștii seriozității televizate — stă în fața tunului cu apă. Jetul îi lovește pieptul. În față, jandarmeria. În spate, oamenii. Pantera nu fuge. Nu se ascunde după vreun comunicat. Ridică ambele mâini și arată două degete mijlocii către mașinăria care vrea să curețe strada de cetățeni.

Două degete.

Atât.

Dar în acea imagine e mai multă politică adevărată decât în cincizeci de talk-show-uri românești cu aceiași invitați reciclați, care ne explică de douăzeci de ani că poporul trebuie să fie matur. Traducere din limba lor: poporul trebuie să înghită.

Pantera Roz nu e erou de bronz. Nu trebuie să facem icoane din costume de carnaval și nici să ne prefacem că orice protestatar e sfânt, iar orice jandarm e călău. În Franța au existat și violențe, și distrugeri, și oameni care au confundat revolta cu prăduiala. Asta trebuie spus limpede. Dar între omul care stă în fața tunului de apă și gașca ce sparge vitrine există aceeași diferență care este între un cetățean și un hoț.

La noi, în același timp, marele subiect al zilei a fost capul de porc.

Un cap de porc lăsat la poarta lui Marius Lulea — faptă care trebuie cercetată serios, fără glume și fără acoperire de partid. Cine amenință pe ascuns nu face politică; face mizerie. Numai că România are talentul blestemat de a transforma până și mizeria în circ.

Au apărut imediat comentatorii de serviciu, anatomiştii simbolului, măcelarii geopolitici și somelierii de șorici politic. Unii au râs. Unii au zis că „a meritat”. Alții au întrebat grav dacă nu cumva porcul reprezintă poporul, economia, statul paralel, Uniunea Europeană ori nostalgia după pomana porcului.

Așa se face liniște într-o țară: nu mai ai nevoie să oprești oamenii să vorbească despre ce îi arde. Le dai o porcărie suficient de spectaculoasă și se vor certa singuri despre ea până dimineață.

În Franța, tunul cu apă lovește un om care nu se dă la o parte.

În România, tunul cu apă nici nu mai e necesar. Românul a fost dresat mai economic. Îi ajunge telefonul. Îi ajunge emisiunea cu infidelități, scandaluri, insule ale iubirii și personaje fabricate să țină poporul ocupat, flămând și convins că viața lui se schimbă dacă află cine cu cine s-a culcat.

Iobagul modern nu mai are bici. Are rată, preț la gaz, program de muncă, oboseală și un ecran care îi livrează zilnic porția de anestezie. Îi spui că i se ia viitorul, el întreabă dacă e adevărat că X s-a despărțit de Y. Îi spui că statul îl îndatorează, el vrea să știe cine a pus capul de porc la poartă. Îi spui că se poate ridica, el se uită prudent în jur și întreabă: „Dar avem voie?”

Aici e ruptura dintre iobag și cetățean.

Cetățeanul nu e omul care nu se teme. Cetățeanul e omul care, deși se teme, refuză să fie tratat ca mobilă în propria țară. Iobagul nu e omul sărac. Iobagul este omul convins că n-are rost să mai ridice privirea.

Pantera Roz a ridicat două degete în fața tunului cu apă. Nu ca să rezolve Franța într-o după-amiază. Ci ca să spună că omul nu este cârpă de șters asfaltul după ce trece puterea.

Noi ce ridicăm?

Telefonul, ca să filmăm capul de porc.

Notă factuală: La protestele din Franța din 17 octombrie au fost raportate atât marșuri pașnice, cât și violențe, incendieri și jafuri în unele locuri. Presa internațională a relatat folosirea gazelor lacrimogene și, în anumite zone, a tunurilor cu apă. În cazul incidentului reclamat de Marius Lulea, poliția verifică împrejurările și nu a identificat public autorii.