Din 27 septembrie 2026, cuvinte precum «eco», «verde», «prietenos cu mediul», «biodegradabil» sau «neutru climatic» nu mai pot fi lipite pe ambalaj ori introduse în reclamă ca simple ornamente. Directiva (UE) 2024/825 devine aplicabilă în toate statele membre, iar România a transpus-o prin OUG nr. 18 din 19 martie 2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 236 din 26 martie. Pentru cumpărător, schimbarea este simplă: cine cere bani în numele unei virtuți ecologice trebuie să aducă și dovada.
Calendarul nu a apărut peste noapte. Parlamentul European a dat undă verde textului la 17 ianuarie 2024, cu 593 de voturi pentru, 21 împotrivă și 14 abțineri. Directiva a fost adoptată de colegiuitori la 28 februarie 2024, statele au avut termen până la 27 martie 2026 pentru transpunere, iar aplicarea începe șase luni mai târziu. În România, ordonanța modifică legislația practicilor comerciale incorecte și introduce explicit combaterea «dezinformării ecologice», a etichetelor de durabilitate netransparente și a obsolescenței premature.
Ce dispare de pe raft dacă nu există probă
Regula nu interzice orice afirmație de mediu. Interzice afirmația generală pe care comerciantul nu o poate demonstra printr-o performanță recunoscută și verificabilă. O etichetă proprie, desenată de companie și prezentată ca sigiliu de durabilitate, nu mai este suficientă: marcajele trebuie să se bazeze pe un sistem de certificare verificat de o parte terță sau să fie stabilite de o autoritate publică. La fel, un produs nu poate fi prezentat drept «neutru climatic» doar fiindcă firma cumpără compensări pentru emisii în afara propriului lanț de producție.
Intră sub lupă și afirmațiile despre durata de viață. Un producător nu poate promite, de exemplu, că o mașină de spălat rezistă 5.000 de cicluri dacă nu poate demonstra comportamentul în condiții normale. Sunt interzise și mesajele care împing consumatorul să schimbe un consumabil înainte de momentul necesar ori care prezintă un produs ca reparabil atunci când, în realitate, nu este.
Garanția de doi ani trebuie văzută, nu ghicită
Comisia Europeană leagă noile interdicții de două instrumente vizibile la cumpărare. Magazinele fizice și online trebuie să afișeze informarea europeană privind garanția legală de minimum doi ani. Separat, eticheta voluntară EU GARAN va semnala produsele pentru care producătorul oferă, fără cost suplimentar, o garanție comercială de durabilitate mai lungă de doi ani și valabilă pentru întregul produs, nu doar pentru o piesă.
Diferența contează în bani. O garanție legală este obligația vânzătorului atunci când produsul nu funcționează cum trebuie; poate duce la reparare, înlocuire, reducerea prețului sau rambursare. O garanție comercială extinsă este o ofertă suplimentară a producătorului. Până acum, cele două erau adesea amestecate în limbaj publicitar. De acum, mesajul trebuie să fie mai clar și comparabil.
Germania arată cât costă întârzierea
În Germania, asociația comercianților estimează că aproximativ 300 de milioane de produse aflate în stoc pot fi atinse de schimbarea etichetării. Producătorul berlinez einhorn a declarat pentru ARD că avea circa două milioane de tampoane marcate cu termenul «fair» și cu un sigiliu propriu, «fairstainable», necertificat extern. Firma spune că adaptarea și graba de a vinde stocul vechi au costat-o o sumă medie de ordinul sutelor de mii de euro. Sunt afirmații ale companiei și ale organizației comerciale, nu un bilanț auditat al întregii piețe, dar arată dimensiunea logistică a regulii.
Autoritățile germane au introdus în ultimul moment o regulă de proporționalitate pentru marfa pusă pe piață înainte de 27 septembrie. Comisia Europeană publicase deja în iunie 2026 o înțelegere comună pentru tratarea coerentă a «stocurilor vechi». România are aceeași normă europeană de fond, însă aplicarea concretă va depinde de controale, reclamații și instanțe. Nu există în documentele consultate un număr oficial al produselor românești care trebuie reetichetate și nici un cost național calculat. Orice asemenea total spus acum ar fi marketing statistic.
Analiză CBCRO News
Cine plătește? La început, comerciantul își schimbă ambalajul și documentația. Apoi încearcă să mute costul în preț. Dar cumpărătorul plătea deja — doar că plătea pentru o frunză verde desenată pe cutie și pentru un adjectiv imposibil de verificat. Noua regulă nu face produsele curate prin decret. Face minciuna mai scumpă și dovada obligatorie.
Cine răspunde? Comerciantul pentru afirmație, certificatorul pentru sigiliu, iar autoritatea pentru control. România are legea. Testul începe acum pe raft, nu în conferința de presă: câte etichete dispar, câte amenzi sunt aplicate și câte produse devin într-adevăr mai durabile? «Verde» nu mai trebuie să fie culoarea cu care se vopsește factura. Trebuie să fie o afirmație care rezistă la verificare.