România a intrat în două proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor deschise de Comisia Europeană la 25 septembrie 2026. Prima privește două drepturi din noua arhitectură a pieței de electricitate — alegerea liberă a furnizorului și partajarea energiei — iar a doua, transpunerea regulilor pentru gazele regenerabile, gazele cu emisii scăzute și hidrogen. În ambele dosare, statul are două luni pentru a răspunde, a completa legislația și a notifica Bruxelles-ul. Dacă explicația nu convinge, Comisia poate emite un aviz motivat, următoarea etapă formală a procedurii.
Două termene ratate, două grupuri mari de întârziați
Pentru dispozițiile despre schimbarea furnizorului și partajarea energiei, termenul a fost 17 iulie 2026. România se află între cele 18 state cărora Comisia le-a trimis scrisori de punere în întârziere. Pentru Directiva (UE) 2024/1788 privind gazele și hidrogenul, termenul a fost 5 august 2026. Aici lista este și mai lungă: 26 dintre cele 27 de state membre sunt vizate, Comisia precizând că numai Italia notificase transpunerea completă până la data comunicatului.
| Dosar | Termen | State vizate | Ce urmează |
|---|---|---|---|
| Alegerea furnizorului și partajarea energiei | 17 iulie 2026 | 18 | Răspuns și transpunere în două luni |
| Gaze regenerabile și hidrogen | 5 august 2026 | 26 | Răspuns și transpunere în două luni |
Comparația contează. În dosarul hidrogenului, România nu este o excepție izolată, ci parte din aproape întreaga Uniune. În dosarul electricității, însă, nouă state nu apar pe lista întârziaților. Asta nu dovedește automat că sistemele lor funcționează perfect, dar arată că notificarea completă a dispozițiilor cerute a fost posibilă până la termen. Explicația corectă nu este nici «numai România întârzie», nici «toți sunt la fel». Cifrele oficiale spun exact unde ne aflăm: 18 din 27 într-un dosar și 26 din 27 în celălalt.
Ce se schimbă pentru omul care plătește factura
Prima directivă urmărește ca utilizatorul să poată alege și schimba mai ușor furnizorul, să ajungă la oferte mai competitive și să participe la partajarea energiei. În practică, partajarea poate lega consumatori, prosumatori sau comunități energetice care produc într-un loc și repartizează energia după reguli stabilite. Transpunerea întârziată nu înseamnă că fiecare factură crește imediat cu o sumă calculabilă, iar Comisia nu a publicat un cost în lei pentru România. Înseamnă însă că drepturile și mecanismele europene nu au fost comunicate ca transpuse complet la termen.
A doua directivă înlocuiește vechiul cadru al pieței gazelor și introduce reguli pentru rețele, furnizare, stocare și infrastructura dedicată hidrogenului. Textul oficial cere inclusiv informații minime pe factură: consumul din perioada facturată, numele și datele furnizorului, denumirea tarifului, data expirării contractului și informații despre posibilitatea schimbării. Nu este o promisiune că hidrogenul va ieftini energia mâine. Este infrastructura juridică fără de care investițiile, concurența și protecția consumatorului rămân neclare.
Ce este cert și ce nu știm încă
Cert este că scrisorile au fost trimise, termenele europene au expirat și România figurează în ambele liste. Cert este și că această etapă nu reprezintă o amendă și nici o condamnare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Nu știm, din comunicatul public, ce articole consideră Guvernul deja acoperite, ce proiecte normative mai lipsesc și în ce zi va răspunde. Fără aceste documente naționale, orice sumă atribuită întârzierii ar fi inventată.
Cronologia următoare este simplă: Bucureștiul are două luni de la scrisoare pentru răspuns și remediere; dacă răspunsul nu este satisfăcător, Comisia poate trimite un aviz motivat. Abia ulterior, dacă neconformitatea persistă, dosarul poate avansa în procedura europeană. De aceea, testul real nu este conferința de presă, ci publicarea legilor, normelor și notificărilor lipsă.
Perspectiva CBCRO News: România are talentul administrativ de a transforma un termen clar într-o surpriză și o obligație europeană într-o explicație de ultim moment. De data aceasta nu vorbim despre un paragraf decorativ. Vorbim despre dreptul omului de a-și alege furnizorul, despre energia produsă și împărțită local și despre regulile unei piețe în care se vor investi miliarde. Cine plătește întârzierea? Nu există încă o factură separată. Costul apare mai tăcut: concurență amânată, reguli neclare, investiții ținute pe loc. Cine răspunde? Aici statul român trebuie să pună pe masă nume, acte și termene, nu încă un comunicat despre angajamentul ferm de a respecta un termen care a trecut deja.
Document: Comunicatul Comisiei Europene din 25 septembrie 2026