CBCRO NEWS / Mircea Bivol — ilustrație editorială realizată cu AI · Reutilizare cu atribuire CBCRO NEWS / Mircea Bivol și menționarea caracterului de ilustrație editorială realizată cu AI. · Sursa imaginii
În decembrie 1989, românii au ieșit în stradă pentru libertate. Au murit oameni pentru ca frica, delațiunea, șantajul și controlul exercitat de stat asupra cetățeanului să dispară.
Dar cine ne poate garanta astăzi că au dispărut și metodele, nu doar uniformele?
Securitatea comunistă avea dosare. Avea informatori. Avea secrete despre oameni. Știa cine putea fi intimidat, cine putea fi compromis și cine putea fi redus la tăcere.
După Revoluție, România a promis că asemenea practici vor deveni istorie. Și totuși, în democrația noastră a existat SIPA, un serviciu de informații aflat în subordinea Ministerului Justiției. Un serviciu secret în interiorul sistemului judiciar!
SIPA a fost desființat în 2006. Dar dosarele? Dar informațiile? Dar persoanele care au avut acces la ele? Cine a verificat până la capăt ce s-a colectat, ce s-a copiat, ce s-a folosit și ce a rămas ascuns?
CÂND DESFIINȚEZI UN SERVICIU SECRET, DAR NU LĂMUREȘTI SOARTA SECRETELOR SALE, NU ÎNCHIZI PROBLEMA. O LAȘI MOȘTENIRE!
Și, ca și cum această poveste nu ar fi fost suficient de gravă, au ieșit la iveală protocoalele secrete dintre SRI și instituții ale justiției. Nu zvonuri. Nu povești de pe internet. PROTOCOALE REALE!
Unul dintre ele, semnat în 2009 între SRI și Parchetul General, a ajuns în centrul unei decizii a Curții Constituționale. În 2019, CCR a constatat un conflict juridic de natură constituțională. Așadar, în România democratică, relația dintre serviciile de informații și instituțiile judiciare a ridicat probleme constituționale suficient de grave pentru a ajunge în fața CCR.
ȘI NOI AR TREBUI SĂ TĂCEM?
Să acceptăm explicații birocratice? Să ne mulțumim cu declarații liniștitoare? Să credem că orice document clasificat este automat și legitim? Nu!
JUSTIȚIA NU POATE CERE ÎNCREDERE OARBĂ ÎN TIMP CE REFUZĂ ÎNTREBĂRILE INCOMODE!
Vreau să știu cine verifică dacă există magistrați care au colaborat ilegal cu serviciile de informații. Vreau să știu cât de eficiente sunt aceste verificări și cine răspunde pentru eventualele declarații false. Vreau să știu dacă au existat informații compromițătoare despre judecători sau procurori și dacă asemenea informații au fost vreodată utilizate pentru presiuni. Vreau să știu cine a avut acces la arhiva SIPA și ce garanții există că documentele nu au fost folosite abuziv.
Nu acuz fiecare judecător. Nu susțin că fiecare procuror este controlat. Dar nici nu accept ca întrebările despre posibile mecanisme de influență să fie îngropate sub eticheta comodă de „teorie a conspirației”.
NU ESTE CONSPIRAȚIE SĂ CERI EXPLICAȚII DESPRE PROTOCOALE CARE AU EXISTAT! NU ESTE EXTREMISM SĂ CERI TRANSPARENȚĂ ASUPRA ARHIVEI SIPA! NU ESTE UN ATAC LA JUSTIȚIE SĂ ÎNTREBI CINE ÎI CONTROLEAZĂ PE CEI CARE ÎMPART DREPTATEA!
Dimpotrivă, este dreptul cetățeanului care plătește instituțiile statului și care, într-o zi, poate ajunge în fața unui judecător. Pentru că justiția nu este proprietatea magistraților. Nu este proprietatea serviciilor de informații. Nu este proprietatea politicienilor. JUSTIȚIA APARȚINE CETĂȚEANULUI!
Iar independența ei trebuie demonstrată prin fapte, prin transparență și prin răspundere, nu proclamată solemn la fiecare conferință de presă.
În opinia mea, România a rupt formal cu Securitatea comunistă, dar nu a demonstrat suficient de convingător că a eliminat toate riscurile asociate culturii dosarului secret și controlului prin informație. Aceasta este adevărata rană pe care statul român continuă să o poarte.
ÎN 1989 NI S-A PROMIS SFÂRȘITUL FRICII. ÎN 2026 ÎNCĂ ÎNTREBĂM CINE DEȚINE DOSARELE, CINE CUNOAȘTE SECRETELE ȘI CINE VERIFICĂ PUTEREA CELOR CARE NE JUDECĂ.
Și până când vom primi răspunsuri verificabile, nu simple comunicate, întrebările vor rămâne. Pentru că un stat de drept nu se teme de adevăr. SE TEM DE ADEVĂR DOAR CEI CARE AU CE ASCUNDE. Iar eu refuz să confund tăcerea instituțiilor cu dovada nevinovăției lor.
SECURITATEA N-A FOST DIZOLVATĂ. S-A TRAVESTIT! Aceasta este acuzația mea editorială la adresa continuității unor metode de putere, nu o afirmație că instituțiile actuale sunt identice cu fosta Securitate.
CINE ÎI VERIFICĂ PE CEI CARE NE JUDECĂ? ȘI CINE ARE CURAJUL SĂ DESCHIDĂ, ÎN SFÂRȘIT, TOATE DOSARELE CARE POT FI FĂCUTE PUBLICE LEGAL?