
49% spun că toți sunt vinovați. Capitalul votează deja cu picioarele
49% dintre români arată cu degetul spre întreaga clasă politică, 88% spun că România merge într-o direcție greșită, iar investițiile străine directe s-au prăbușit în prima jumătate a lui 2026. În timp ce România politică își caută următoarea sperietoare, cifrele spun o poveste mult mai urâtă.
România merge bine. Păcat că cifrele n-au aflat
49% dintre români spun că toți politicienii sunt vinovați pentru actuala situație politică, iar mie cifra aceasta nu mi se pare mare, ci suspect de mică, pentru că după atâția ani în care România a schimbat guverne, coaliții, premieri, miniștri, salvatori, reformatori și specialiști care intră pe o ușă a Palatului Victoria promițând operație pe cord deschis și ies pe cealaltă lăsând pacientul cu factura în mână, faptul că numai jumătate dintre români spun răspicat „toți” poate fi considerat aproape o performanță a propagandei politice.
Mai există însă o cifră care spune mult mai mult decât toate conferințele de presă la un loc: 88% dintre cei chestionați consideră că România merge într-o direcție greșită. La asemenea procente nu mai putem vorbi serios despre electoratul unui partid, despre suveraniști și pro-europeni, despre pesediști, peneliști, useriști sau auriști, pentru că atunci când aproape nouă oameni din zece se uită la direcția țării și spun că este greșită, poate că problema nu mai este că românii n-au înțeles suficient de bine explicațiile puterii, ci că întreaga clasă politică n-a înțeles suficient de bine România.
Capitalul nu votează cu partidul
Și mai există un alegător, unul căruia nu-i poți pune în brațe un sondaj convenabil, nu-i poți servi o conferință de presă și pe care nu-l impresionează nici panglica europeană, nici poza de familie de la Bruxelles. Îl cheamă capital, iar capitalul are prostul obicei de a fi lipsit de sentimente și de a nu rămâne într-o țară din patriotism, din milă pentru guvernanți sau pentru că un ministru îi explică frumos că peste doi ani totul va fi extraordinar.
Investițiile străine directe au scăzut în primul semestru din 2026 cu aproximativ 82% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar aici începe comedia românească adevărată, pentru că toate acestea se întâmplă într-o Românie condusă de oamenii care ne-au fost prezentați drept garanția direcției occidentale, europene, responsabile și predictibile. Suntem europeni până în măduva oaselor, suntem stabili, suntem ancorați, suntem cu cine trebuie și stăm unde trebuie, numai că banii, nenorociții, nu se uită la televizor și nu par să fi înțeles mesajul: investițiile s-au prăbușit.
În primul semestru din 2026, investițiile străine directe ale nerezidenților au însumat aproximativ 669 de milioane de euro, față de circa 3,72 miliarde de euro în aceeași perioadă a anului precedent. Sigur că există explicații economice, dividende distribuite, factori conjuncturali și cicluri economice, dar dincolo de toate acestea rămâne cifra, încăpățânată și imposibil de trimis la partid pentru reeducare: minus aproximativ 82%.
Investitorii nu investesc în adjective și nici în declarații despre stabilitate, ci în predictibilitate, infrastructură, fiscalitate, administrație funcțională, forță de muncă și perspectiva rezonabilă că regulile după care își calculează astăzi investiția nu vor fi schimbate mâine-noapte pentru a mai astupa o gaură bugetară. Când aceste lucruri devin nesigure, capitalul nu organizează protest în Piața Victoriei, nu fluieră în fața Guvernului și nu cere audiență la ministru, ci își amână investiția, reduce proiectul sau își ia pur și simplu banii și caută altă țară.
Barometrul AmCham România din 2026 arată că 40% dintre companiile participante nu intenționează să facă investiții noi în următoarele 12 luni, în timp ce instabilitatea politică este indicată drept risc major de 89% dintre respondenți, iar deficitul bugetar și datoria publică de 80%. Nu mai este nevoie aici nici de propagandă, nici de teoria conspirației; este suficient un calculator și disponibilitatea de a privi cifrele fără ochelarii partidului preferat.
E minunată România. Întrebați galeria
Și e minunată România, cum să nu fie? Întrebați-l pe român și vă explică imediat cât de grozavă este țara lui, mai ales după ce pleacă din ea. Aici avem libertate, tată! Putem scuipa semințele în cap la voi, putem parca unde vrem, putem găsi omul potrivit dacă avem o problemă, legea e pentru fraieri, iar dacă „ai noștri” sunt prinși de niște autorități abjecte, atunci imediat descoperim dictatura, statul paralel și persecuția. Dacă îl prind pe al lor, în schimb, să-i salte, dom'le, pe toți, că în sfârșit instituțiile statului își fac treaba. Aceeași poliție este ba miliție politică, ba bastion al statului de drept, în funcție de cine se află în dubă.
Și în timp ce România își trăiește această eternă mahala politică, unde fiecare galerie este convinsă că hoții adevărați sunt numai în galeria adversă, cifrele stau cuminți pe masă și nu votează cu nimeni: 669 de milioane de euro față de aproximativ 3,72 miliarde.
Dar noi avem altă treabă. Vine Simion! Vine AUR! Vine extrema! Vin progresiștii! Vin rușii! Vin globaliștii! Vine salvatorul! Vine următoarea sperietoare pe care fiecare tabără o scoate din dulap atunci când trebuie să-și adune turma și s-o convingă că problema fundamentală a României nu este România prost administrată, ci monstrul care urmează să intre mâine pe ușă.
De trei decenii, românului i se schimbă sperietoarea și i se păstrează groapa.
Aparatul politic și instituțional a învățat extraordinar de bine jocul acesta cu mintea publicului: nu-l lăsa să se uite prea mult la rezultate, ține-l ocupat cu taberele, cu dușmanul săptămânii, cu scandalul zilei, cu cine este patriot și cine este trădător, cine este european și cine este rusofil, cine este securist și cine este extremist. Cât timp oamenii se sfâșie între ei pentru etichete, întrebarea simplă rămâne undeva sub masă: ce ați făcut, concret, cu țara?
Cifrele nu sunt nici suveraniste, nici progresiste
Pentru că aici nu răspunde Simion, nu răspunde Bolojan, nu răspunde Nicușor Dan și nu răspunde nici purtătorul de cuvânt al partidului care tocmai ne explică la televizor de ce ceilalți sunt catastrofa națională. Răspund cifrele, iar cifrele nu sunt nici suveraniste, nici progresiste, nici pro-ruse, nici pro-europene. Sunt niște bestii fără educație politică: dacă investițiile cad cu 82%, ele scriu minus 82%, indiferent câte steaguri europene pui în spatele pupitrului.
România continuă, deocamdată, să rămână deasupra pragului „junk”: S&P păstrează BBB-, Fitch BBB-, iar Moody's Baa3, adică ultima treaptă a categoriei recomandate investițiilor, însoțită însă de acea formulare elegantă care ar trebui să dea fiori oricărui guvern responsabil: perspectivă negativă.
Politicienii pot prezenta faptul că România nu a fost retrogradată drept victorie, numai că este aproximativ ca și cum un om aflat pe marginea acoperișului s-ar felicita că încă n-a ajuns pe asfalt.
Omul care trebuie să hotărască dacă pune mâine o sută de milioane de euro într-o fabrică în România sau îi duce în Polonia, Cehia, Ungaria ori în altă parte nu votează PNL, PSD, USR sau AUR și nici nu-l interesează cine a câștigat disputa serii la televizor. El votează cu banii, iar spre deosebire de românul chemat periodic la urnă, investitorul poate vota în fiecare dimineață, poate apăsa frâna, poate amâna proiectul și poate pleca precum dracul de tămâie dintr-o țară în care regula fiscală de mâine riscă să devină surpriza politică de poimâine.
De trei decenii schimbăm sperietoarea și păstrăm groapa
Poate că tocmai aici se află drama mai mare decât acel 49% din sondaj. Românul continuă să caute vinovatul deasupra lui, în stânga lui, în dreapta lui, la Bruxelles, la Moscova, la Cotroceni, la Palatul Victoria, la PSD, la PNL, la USR sau la AUR, fără să accepte că după 36 de ani de democrație și după ce aproape toate aceste personaje au fost cândva salvatori pentru cineva, groapa este tot aici.
România nu duce lipsă de comunicate optimiste, de strategii cu orizont 2030, 2040 sau 2050 și nici de politicieni care ne explică permanent cât de bine vom trăi într-un viitor suficient de îndepărtat încât nimeni să nu-i mai poată trage la răspundere când vine termenul. România duce lipsă de încredere, iar cetățeanul o spune într-un sondaj, antreprenorul o spune atunci când nu mai angajează, investitorul când nu mai investește, iar agenția de rating o spune mult mai elegant, în engleză, prin două cuvinte: negative outlook.
După trei decenii și jumătate de tranziție, promisiuni, reforme începute și abandonate, instituții politizate, găuri bugetare astupate cu taxe și miliarde europene prezentate periodic drept propria mărinimie a guvernelor, încă există suficienți români convinși că problema este exclusiv celălalt partid și că salvarea va veni imediat ce băieții răi vor fi înlocuiți de băieții noștri.
Poate că întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem nu mai este cine vine la putere după următoarele alegeri, ci una mult mai neplăcută: când va înțelege românul că nu este stăpânul muntelui, ci șeful propriei gropi de gunoi și că, oricât s-ar bate pentru locul de onoare, tot la fundul ei se află?
Până atunci putem continua liniștiți: noi cu patriotismul de galerie, ei cu funcțiile, televiziunile cu circul, partidele cu dușmanii, iar capitalul cu bagajele. Numai cifrele rămân acolo, nesimțite, și strică petrecerea.
